VIDEO | Florin Cîțu a fost ales președintele Senatului, după ce Anca Dragu a fost revocată din funcție. „De vineri, ne apucăm de treabă”

Publicat: 23/11/2021, 10:22
Actualizat: 23/11/2021, 17:01

Senatorii și-au votat, marți, noul președinte, pe Florin Cîțu, după ce au revocat-o pe Anca Dragu, care nu a mai avut susținerea tuturor partidelor din alianța care a propus-o pentru această funcție. Majoritatea care l-a propus pe liderul liberal a solicitat ca alegerea să își producă efecte de vineri, pentru a permite finalizarea procedurii constituțională pentru învestirea noului Guvern – propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă – vot care, cel mai probabil, potrivit surselor politice, se va da în ședința plenului reunit planificată pentru ziua de joi. Până atunci, șefia Camerei superioare a Senatului e asigurată de Alina Gorghiu.

UPDATE 13:48. Florin Cîțu a fost ales pentru a fi noul președinte al Senatului. „De vineri, ne apucăm de treabă”, a declarat noul lider al Senatului, după ce le-a mulțumit celor care le-au susținut, implicit majorității parlamentare formate, dar și Ancăi Dragu, pentru activitatea depusă.

El a primit 82 de voturi „pentru” și 25 „contra”, în timp ce candidata propusă de USR, tot Anca Dragu, revocată anterior, a primit 25 de voturi pentru și 82 împotrivă.

Senatorul PNL a întrunit condiițiile, respectiv a primit majoritatea voturilor aleșilor prezenți.

Total senatori: 136

Votanți: 124

Voturi valabile: 107

Voturi nule: 17

UPDATE 13:06: Senatorul PNL Florin Cîțu a fost propus candidatul liberalilor pentru această funcție, susținut de PSD și UDMR, a anunțat liderul de grup PNL, Daniel Fenechiu.

Daniel Fenechiu a precizat că propunerea majorității, în persoana lui Florin Cîțu, și-ar dori ca să ăși producă efecte începând vineri, după terminarea procedurii constituționale, „ca să nu avem nicio discuție pe aceată temă”. El a anunțat că Biroul permanent al Senatului a decis atribuirea și delegarea puterilor Alinei Gorghiu până la alegerea noului președinte.

„Îmi fac de cap, domnule Cîțu, până pe 26, ca președinte al Senatului”, a comentat Alina Gorghiu.

USR a propus-o din nou pe Anca Dragu.

UPDATE ORA  13:03: A început ședința pentru alegerea unui nou președinte al Senatului, după revocarea Ancăi Dragu. 121 de sentaori din totalul de 136 au fost prezenți la debutul ședinței.

Potrivit președintelui de ședință, Alina Gorghiu, președintele Senatului este ales prin vot secret prin buletine de vot, pe care sunt înscrise, în ordinea descrescătoare a mărimii grupului parlamentar, numele și prenumele tuturor candidaților propuși de liderii grupurilor parlamentare, fiecare grup putând sî facă o singură propunere.

Este declarat președinte al Senatului candidatul care a întrunit la primul tur de scrutin votul majorității senatorilor prezenți.

Este declarat președinte al Senatului candidatul care a întrunit la primul tur de scrutin votul majorității senatorilor prezenți, iar dacă nu se îndeplinește această condiție, se organizează un nou tur de scrutin.

UPDATE 12:41: Anca Dragu a fost revocată din funcția de președinte al Senatului.

Din totalul de 136 de senatori, au fost prezenți 115. 82 au votat pentru revocare, 24, contra și au fost 9 abțineri.

UPDATE 12:16: Anca Dragu a spus, de la tribună, că stabilitatea funcției de președinte al Senatului și al Camerei Deputaților este prevăzută în mod expres de Constituție „tocmai pentru a evita un abuz de putere”.

UPDATE Ora 12:10: Ședința Senatului, condusă de Alina Gorghiu, a început.

Din totalul de 136 de senatori, la începutul ședinței își înregistraseră prezența 106.

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a prezentat la tribună solicitarea de revocare a președintelui Senatului, Anca Dragu, „în temeiul prevederilor Art. 64 din Contituției, regulamentelui Senatului și a jurisprudenței Curții Constituționale”.

„În fapt, arătăm că doamna Anca Dragu a fost aleasă președintă a Senatului României, fiind propusă de alianța post electorală PNL – USR – UDMR, care, la începutul acestei legislatiri deținea majoritatea parlamentară. Urmare a ieșirii USR din aliamța de guvernare, configuria politică s-a modificat, iar astăzi Anca Dragu nu mai are susținerea nici a alianței care a propus-o în decembrie 2020 în funcția de președinte, nici a majorității parlamentare actuale”, a precizat senatorul Daniel Fenechiu.

Adresa prezentată de Daniel Fenechiu e semnată de liderii de grup ai PNL și UDMR, iar o cerere similară a fost depusă și în numele noii majorități parlamentare – PNL – PSD – UDMR.

Art. 64 din Constituția României reglementează organizarea internă a Parlamentului:

(1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea.

(2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.

(3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere.

(4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.

(5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.

Anca Dragu a declarat pentru G4Media.ro că grupul parlamentar USR va ataca hotărârea plenului Senatului de demitere la Curtea Constituțională.

USR a transmis tot marți, într-un comunicat, că USR „nu va accepta încălcarea Constituţiei doar de dragul de a satisface orgoliile mărunte ale politicienilor aflaţi vremelnic la butoanele puterii”

„La Senat, PSD, PNL şi UDMR vor forţa, tot astăzi, revocarea din funcţia de preşedinte a Ancăi Dragu, demers pe care vor să-l întemeieze pe un Regulament al Senatului cu multe semne de întrebare în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea, fapt atestat de Curtea Constituţională încă din anul 2005. USR înţelege dorinţa noului FSN de a acapara toată puterea în statul român, dar nu va accepta încălcarea Constituţiei doar de dragul de a satisface orgoliile mărunte ale politicienilor aflaţi vremelnic la butoanele puterii. USR va face toate demersurile pentru a împiedica abuzurile coaliţiei hoţiei, pentru a apăra valorile democratice şi europene”, a transmis USR.

De asemenea, Camera Deputaţilor îşi alege marţi preşedintele, după ce postul a rămas vacant în urma demisiei lui Ludovic Orban. Şedinţa în care deputații vor alege noul președinte și în care vor mai decide înlocuirea unor membrii ai Biroului Permanent este programată să înceapă la ora 11:00.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că marți își va depune candidatura pentru şefia Camerei Deputaţilor, în timp ce liderul PNL, Florin Cîțu va candida pentru şefia Senatului.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Obligatoriu pentru cei care stau la CURTE. Este cea mai bună soluție pe care o...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Astronauții de pe Marte ar putea avea nevoie de dializă renală la întoarcerea pe Pământ
×